Muncitorii detasati – schimbarea directivei din 1996

Muncitorii detasati

Franța ar putea să nu mai aplice directiva europeană privind muncitorii detașați dacă UE nu procedează la o aliniere a contribuțiilor sociale plătite, a amenințat duminică prim-ministrul Manuel Valls, criticând un „dispozitiv european ce face ravagii majore”, relatează AFP.

muncitorii detasati UE

Încadrată de o directivă din 1996, detașarea permite unei companii europene să-și trimită provizoriu salariații în misiune în alte țări ale UE, prin aplicarea doar a nucleului dur al reglementărilor lor (salariul minim, condiții de lucru), în timp ce continuă să plătească contribuțiile sociale în țara de origine. Dar sistemul face obiectul multor deturnări: nedeclarare, remunerații mai mici decât salariul minim, depășirea timpului maxim de lucru, cazare nedemnă etc.

„Aceasta este o directivă ce datează din 1996. Guvernul francez încearcă să convingă astăzi — și multe țări sunt de acord cu el — că trebuie schimbată, trebuie să existe un tratament egal, pentru a lupta împotriva dumpingului social, că trebuie plătite cotizațiile sociale cele mai ridicate… Dacă ei nu ne ascultă, va însemna că Franța nu va mai aplica această directivă”, a declarat Manuel Valls la postul de televiziune privat TF1.

„Ei nu plătesc… aceleași contribuții sociale… nu se poate merge mai departe… dumpingul social este insuportabil”, a insistat șeful guvernului francez, denunțând un „dispozitiv european ce face ravagii majore, teribile, în lumea salariaților, clasa muncitoare”.

Comisia Europeană a prezentat un proiect legislativ în martie, susținut de Franța, dar de asemenea de Germania, Austria, Belgia, Luxemburg, Suedia și Olanda, intenționând să alinieze regimul lucrătorilor detașați cu cel al lucrătorilor locali și să limiteze misiunile lor la doi ani. Totuși, aceștia continuă să fie supuși sistemului de securitate socială al țării lor de origine.

Unsprezece țări europene, dintre care zece din Europa de Est, blochează pentru moment procesul legislativ cu privire la acest proiect susținut de comisarul european pentru ocuparea forței de muncă Marianne Thyssen. Comisia a promis să le răspundă înainte de sfârșitul lunii iulie.

În urmă cu o săptămână, Manuel Valls a considerat că Brexitul permite „să se clarifice” dezbaterea și „să se reconstruiască” o Europă mai socială, în special prin interzicerea dumpingului social și fiscal.

Potrivit Comisiei naționale de luptă contra muncii la negru (CNLTI), au fost 286.025 lucrători detașați în Franța în 2015 (+ 25% în raport cu 2014), provenind în principal din Polonia (46.816), Portugalia (44.456), Spania (35.231) și România (30.594), notează France Presse.

Sectorul de construcții și lucrări publice (BTP) rămâne primul sector vizat (27% din declarații).

sursa: agerpres.ro

Iata ca, asa cum era de asteptat Brexitul va aduce multe modificari in UE. Ramane de vazut care dintre tarile europene va profita de aceste modificari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calculeaza * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.